Timpul costă bani, şi dacă piscina Dv. se autocurăţă Vă economisiţi bani!
Pâraiele, cursurile de apă montane sunt modele, standarde de prospeţime şi de limpezime cu toate că întrepătrund suprafeţe de pământ şi sunt adesea înconjurate de copaci. Ce le ţine aceste ape limpezi, proaspete şi curate? Răspunsul este simplu. Ei se mişcă întruna. În timp ce apele coboară,sedimentele, grohotâşurile, nisipurile sunt înlăturate iar apa se amestecă încontinu. Astfel, algele, şi bacteriile nu se pot dezvolta. În loc să iroseşti timpul şi energia cu amestecarea şi circulaţia apei, curăţirea piscinei, cumpără sistemul automat Vantage pentru curăţirea piscinei.
Vantage este liderul mondial al sistemelor de autocurăţire pentru piscine de tip compozit.
O piscină pură, cu apa atât de proaspătă ca cea montană.
Chiar dacă sistemul Vantage este în funcţiune, nu consumă electricitate. Valva de apă brevetată,încorporată în pardoseală se numeşte "Creierul",pentru că este foarte,foarte deşteaptă. Designul ingenios este conceput în aşa fel încât valorifică forţa, energia apei care este dirijată spre sistemul de filtrare al piscinei. Apoi, acest jet de apă şi energia produsă sunt orientate către galeria de aspiraţie. Vantage colectează şi curăţă eficient şi automat.
Nisipurile şi depunerile sunt orientate,dirijate spre aspersoare sau spre zona de colectare brevetată Vantage şi apoi spre sistemul de drenare principală sau MDX. Varianta opţională :cu recipient de stocare comprimată. Vantage asigură o eliminare uşoară a impurităţiilor. Amplasat la un loc convenabil, pe lângă piscină, asigură o descărcare, eliminare uşoară a unor mari cantităţi de impurităţi.
Acesta reduce suprasolicitarea hidrofoarelor, pompei iar capacitatea mare de depozitare reduce frcvenţa de golire. Cu o capacitate mai mare de depozitare piscina va rămâne curată pentru o perioadă mai lungă.
Circulaţia Vantage elimină dezvoltarea algelor şi a bacteriilor.
Apele curgătoare montane nu au pete moarte. Mişcarea permanentă reduce posibilitatea de stagnare a apei în care algele şi bacteriile se pot înmulţii. În piscina Dvs. sistemul Vantage asigură o circulaţie permanentă similară. Circulaţia asigură ca chimicalele necesare să fie amestecate perfect cu apa şi să menţină piscina curată,sănătoasă şi proaspătă. Circulaţia Vantage asigură şi încălzirea apei, prelungeşte sezonul de baie. La piscinele convenţionale soarele încălzeşte doar stratul de la suprafaţa apei, straturile inferioare rămân reci. Prin agitarea permanentă a apei cu sistemul Vantage se elimină formarea straturilor de apă cu temperaturi diferite, asigurând o temperatură constantă,plăcută pentru scăldat. Totodată, sistemul Vantage reduce şi consumul de apă şi chimicale. Când soarele încălzeşte suprafaţa apei din piscină, se evaporă apa preţioasă şi se ard chimicalele scumpe. Sistemul Vantage menţine chimicalele bine amestecate şi reduce procesul de evaporare. Sistemul Vantage reduce şi costurile de încălzire. Aproximativ 90% din căldură se pierde prin suprafaţa apei. Prin circularea şi amestecarea permanentă a apei, sistemul VANTAGE reduce substanţial grosimea stratului de apă supraîncalzită, care este în contact cu aerul, economisind peste 50 % din energie.
Circulaţia Vantage elimină dezvoltarea algelor şi a bacteriilor.
Sistemul revoluţionar VANTAGE MDX crează noi standarde pentru eliminarea sfărîmiturilor şi protejarea copiilor. Designul de formă unică conică comprimă orice impuritate mai mare şi o direcţionează spre ieşire, pentru o evacuare mai eficientă. Este eliminată orice posibilitate de înfundare. Sistemul MDX este disponibil în trei variante de culori, cu scopul de-a se îmbina cu suprafaţa piscinei şi este ideal pentru bazinele cu revărsare şi pentru fântâni. Sistemul VANTAGE este cel mai bun sistem de circulaţie şi de curăţire pe plan mondial şi este fără rival faţă de oricare sistem mobil de curătire pentru piscine. Sistemul VANTAGE curaţă mult mai profund si eficient suprafaţa pardoselii piscinei, deasemenea se câştigă spaţiul care ar fi ocupat de aspiratoarele mobile. Treptele, locurile de odihnă, proeminenţele nu sunt probleme pentru sistemul VANTAGE. Astfel nu este nevoie de o intervenţie când un aspirator mobil se blochează într-un colţ al piscinei.